DINCOLO DE CHIP – dincolo de cuvinte vii – dincolo de Ignatiu de Loyola… “SFANTUL” Francisc de Assisi

Sanctificarea lui bOCA … Sa-l ia ai lui…

Pe cine avea bOCA Sfant, in predica nr. 37 cuprinsa la pagina 130 in “lucrarea” „Cuvinte Vii“, intitulata:DINCOLO DE CHIP”

Evanghelia aceasta prezintă pe Iisus în misiune „prin oraşe şi sate, propovăduind şi binevestind împărăţia lui Dumnezeu”. Era însoţit de cei 12 ucenici şi de nişte femei, cărora Iisus le făcuse bine şi de aceea ele îl urmau şi-I aveau de grijă din averile lor.

E un tablou simplu şi impresionant.

Ignatiu de Loyola era un militar ambiţios; din ambiţie a creat ordinul iezuit, numai ca să facă şi el ceea ce făcuse sfântul Francisc de Assisi

sf-a-lo

 Metoda duhovnicească a lui Ignatiu de Loyola se bazează pe imaginaţie.

îţi reprezinţi cu mintea pe Iisus într-o împrejurare oarecare şi te închipui şi pe tine amestecat printre auzitorii de atunci ai lui Iisus. Stărui în această închipuire şi în toate sentimentele ce le trezeşte această transpunere.

Pentru începător e o treabă de ajutor; dar riscurile imaginaţiei sunt ocolite în duhovnicia Răsăritului. (Năluciri, vedenii false, etc.)

Răsăritul meditează fără imagini, chiar contra imaginilor, ba şi vedeniile reale le refuză – nu din rea credinţă sau din duh de împotrivire, ci din grija de-a nu greşi primind orice. Şi se ştie că Dumnezeu nu se supără când se stă pe acest punct de vedere.

Meditaţia ortodoxă e cu termenii care „nu pun tipar pe minte”, cum zice unul din sfinţi, termeni care nu stârnesc nici o imagine.

Iată câţiva termeni fară chip: „Eu sunt Adevărul”; „Dumnezeu este iubire”; „Duh este Dumnezeu”; „Cunoaşterea de Dumnezeu este viaţa veşnică”, etc.

Dar fiindcă noi nu putem fi contemporanii lui Iisus, ca unii ce trăim în hotarele vremii, poate fi Iisus contemporanul sufletului nostru peste veacuri; contemporan peste timp şi chip.

XXI  Prislop, Marţi  10.X.1949  –  Luca 8,1-3

p.s.: ecu

Advertisements

One thought on “DINCOLO DE CHIP – dincolo de cuvinte vii – dincolo de Ignatiu de Loyola… “SFANTUL” Francisc de Assisi

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s